Vitrina frigorifica - Nou si util in bucatarie

Cand ne gandim la electrocasnice de racit pentru bucatarie prima imagine care ne vine in minte este aceea a unei combine frigorifice sau a unui frigider si mai putin ne gandim la o vitrina frigorifica. Cu toate acestea bucatariile moderne, bucatariile viitorului, eficiente, ultra-dotate si tehnologizate cu aparatura performanta si de ultima generatie, nu au nimic in comun cu bucatariile clasice, in care singurul obiect pentru racit era banalul frigider.

In mod deosebit pentru case nou construite, cu arhitectura in care este inclusa si un bar, sau o zona pentru jocuri si timp liber, sau in bucatarii cu spatii mai mari si dining se pot incorpora si astfel de electrocasnice pentru racit bauturi, de pilda. Cu un design foarte atragator si spatiu suficient cat sa poata raci mai multe sticle de bauturi, vinuri, bauturi carbogazoase sau alte tipuri de bauturi, mini vitrina pentru racit – cunoscuta si ca racitor pentru vinuri - are nu doar o valoare utila cat si una estetica. Usa este realizata din sticla, iar rafturile pot fi din lemn sau metalice, special create pentru bauturi. O astfel de vitrina frigorifica, sau chiar mai multe, sunt ideale pentru case in care se beau vinuri in mod frecvent sau in care au loc petreceri si intalniri unde este necesar ca bauturile consumate sa fie mereu la temperatura optima.

Vitrinele frigorifice au dimensiuni variabile, in functie de necesitatile celui care face achizitia. Astfel, exista vitrine cu dimensiuni reduse care permit ca acestea sa fie incastrate in mobilier sau sa fie amplasate sub un blat de bucatarie sau intr-un colt al bucatariei sau barului, sau pot fi puse la vedere undeva in dining sau in zona de jocuri. De asemenea, pe site-urile care comercializeaza produse electrocasnice exista si vitrine frigorifice de dimensiuni mai mari, care pot fi folosite tot in spatiul personal, dar si in cafenele sau baruri.